Mai crede cineva în „reîncarnarea” ambalajelor? Noi credem. Și vă invităm să vă alăturați campaniei noastre de reciclare a ambalajelor de plastic.

Un ambalaj, două ambalaje

Dragii noștri, începând de luna aceasta, am pus la punct un sistem de reciclare care vine în întâmpinarea nevoii – de acum, globale – de sustenabilitate. Astfel, voi vă bucurați de sucuri proaspete și sănătoase, păstrați sticlele de plastic și noi le reciclăm.

Mecanismul este foarte simplu: atunci când livrăm sucurile, colegii noștri de la livrări vor colecta sticlele în care am livrat zilele anterioare. Deocamdată putem implementa acest lucru doar în București, însă avem planuri mari! Apropo, știați că reciclând sticlele de plastic, salvăm cu până la 25% mai multă energie și resurse decât dacă am folosi o sticlă nouă?

Responsabilitate = Sănătate

Ceea ce stă la baza ADN-ului JuiceIt este dorința noastră de a schimba obiceiuri, fie ele de alimentație sau de lifestyle. De data aceasta, ne-am luat angajamentul de a schimba lucrurile în bine. Pentru că știm că stă în puterea noastră.

Noi pariem pe sustenabilitate și pe toate formele de respect pe care le ia aceasta: față de mediu, față de noi înșine, față de sănătate, față de ceilalți. Reducerea sticlelor de plastic pe care le folosim se traduce și în manifestarea dragostei noastre față de natură, prin minimizarea amprentei ecologice.

Știți deja că mixăm și combinăm fructe, legume și plante cu substanțe nutritive în sucurile noastre proaspete. Însă nu vrem să ne oprim aici. Vrem să îi facem pe cei care fac parte din comunitatea noastră să se simtă bine și să împărtășească valorile JuiceIt și asupra mediului înconjurător.

Așa am ajuns să conturăm această inițiativă prin care ne dorim să păstrăm calitatea sucurilor noastre, dar și să punem umărul la crearea conștiinței ecologice într-o atmosferă prietenoasă și super-fresh.

La cât mai multe sticle reciclate!

#RecycleIt #JuiceIt

Share: